Paris Fashion Week 2025 nu a fost lipsită de momente tensionate, iar unul dintre cele mai discutate incidente o implică pe celebra Bella Hadid și modelul Fai Khadra. Conform publicației TMZ, cei doi au avut o dispută aprinsă în timpul petrecerii de după show-ul Yves Saint Laurent.
Un martor a declarat pentru TMZ că Bella și Fai au avut un schimb dur de replici, iar la finalul serii au plecat fără să-și mai vorbească. Se pare că Bella i-ar fi cerut în repetate rânduri lui Fai să o lase în pace, însă acesta ar fi ignorat cererile sale și ar fi continuat să interacționeze cu ea într-un mod considerat de martori „nepotrivit”.
Martorii spun că Fai a avut gesturi agresive și că atmosfera dintre cei doi a devenit ostilă, deși nu s-a ajuns la o altercație fizică. Sursa menționează că Fai ar fi „hărțuit-o verbal” pe Bella, iar mai mulți invitați la eveniment au remarcat starea de disconfort a modelului. În cele din urmă, cei doi s-au despărțit pe tonuri foarte reci.
Deși forțele de ordine nu au fost implicate în incident, mai mulți invitați ai petrecerii au depus plângeri la oficialii Yves Saint Laurent cu privire la comportamentul lui Khadra. Până în acest moment, reprezentanții celor doi nu au oferit declarații oficiale despre cele întâmplate, potrivit.
Fai Khadra este un model de origine palestiniană, născut în Los Angeles și crescut între Dubai și SUA. De asemenea, este prieten apropiat cu nume mari din industria modei și divertismentului, printre care Hailey Bieber, Kendall Jenner și Kylie Jenner. Cu toate acestea, rămâne neclar motivul real al disputei dintre el și Bella Hadid.
Cei doi sunt prieteni de ani de zile, iar în trecut au fost văzuți adesea împreună la evenimente de modă și vacanțe luxoase. În luna ianuarie a acestui an, Fai a fost surprins la show-ul Jean Paul Gaultier alături de Kylie Jenner, iar în aceeași perioadă a fost fotografiat în Aspen împreună cu Kendall Jenner, Hailey și Justin Bieber.
Pe plan profesional, Bella Hadid a defilat pe podiumul Saint Laurent la prezentarea colecției Womenswear Fall/Winter 2025-2026 chiar în ziua incidentului. Fai Khadra a fost și el prezent la eveniment, dar nu este clar dacă disputa lor a început înainte sau după show.
În afara podiumului, Bella Hadid își consolidează cariera în industria cinematografică. Modelul a fost recent fotografiat pe platourile de filmare ale viitorului serial The Beauty, produs de FX și Ryan Murphy, cunoscut pentru seriale de succes precum American Horror Story și Glee. Rolul Bellei în această producție rămâne încă necunoscut, însă din distribuție fac parte actori de renume precum Evan Peters, Ashton Kutcher și Anthony Ramos.
Pe lângă carieră, viața personală a modelului atrage și ea atenția. În prezent, Bella are o relație cu cowboy-ul Adan Banuelos, cu care a cumpărat o proprietate în Fort Worth, Texas, în urmă cu un an. În trecut, aceasta a avut relații cu art directorul Marc Kalman, cântărețul The Weeknd și antreprenorul Matthew Morton.
De asemenea, Bella Hadid se menține în topul celor mai bine plătite modele ale anului 2025. Conform revistei CEO Today, ea ocupă locul al treilea în acest clasament, fiind devansată doar de sora sa mai mare, Gigi Hadid, și de Kendall Jenner.